:

1 Samuel 27

1

Şi David a zis în inima lui: „Acum voi pieri într-o zi de mâna lui Saul. Nimic nu este mai bine pentru mine decât să scap în grabă în ţara filistenilor; şi Saul va renunţa să mă mai caute în tot ţinutul lui Israel; şi voi scăpa din mâna lui“.

2

Şi David s-a ridicat şi a trecut, el şi cei şase sute de oameni care erau cu el, la Achiş, fiul lui Maoc, împăratul Gatului.

3

Şi David a rămas cu Achiş în Gat, el şi oamenii săi, fiecare om cu familia sa, şi David cu amândouă soţiile sale, Ahinoam din Izreel şi Abigail carmelita, soţia lui Nabal.

4

Şi i s-a spus lui Saul că David a fugit la Gat. Şi nu l-a mai căutat.

5

Şi David a zis lui Achiş: „Te rog, dacă am căpătat favoare în ochii tăi, să mi se dea un loc într-una din cetăţile ţării, ca să locuiesc acolo. Pentru că, de ce să locuiască robul tău cu tine, în cetatea împărătească?“

6

Şi Achiş i-a dat Ţiclagul în ziua aceea. De aceea, Ţiclagul este al împăraţilor lui Iuda până în ziua aceasta.

7

Şi timpul cât David a locuit în ţinutul filistenilor a fost un an şi patru luni.

8

Şi David se suia cu oamenii săi şi năvălea asupra gheşuriţilor şi ghirziţilor şi amaleciţilor; pentru că aceştia erau din vechime locuitorii ţării, cum mergi spre Şur şi până la ţara Egiptului.

9

Şi David a bătut ţara şi nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie; şi lua oile şi boii şi măgarii şi cămilele şi hainele şi se întorcea şi venea la Achiş.

10

Şi Achiş zicea: „Împotriva cui aţi năvălit astăzi?“ Şi David zicea: „Împotriva părţii de sud a lui Iuda şi a părţii de sud a ierahmeeliţilor şi împotriva părţii de sud a cheniţilor“.

11

Şi David nu lăsa cu viaţă nici bărbat nici femeie ca să-i aducă la Gat, zicând: „Nu cumva să spună de noi, zicând: «Astfel a făcut David»“. Şi aşa a fost obiceiul său atât timp cât a locuit în ţinutul filistenilor.

12

Şi Achiş s-a încrezut în David şi a zis: „El s-a făcut urât în poporul Israel şi îmi va fi rob pentru totdeauna“.

Link: